Coreea de Nord, o ameninţare pentru SUA! Washingtonul va lua măsuri pentru a apăra ţara
Un consilier al președintelui american Donald Trump a declarat joi că Washingtonul se va folosi de orice măsură adecvată pentru a proteja Statele Unite de amenințările Coreii de Nord care a anunțat că elaborează un plan privind un atac cu rachete împotriva teritoriului american Guam, o mică insulă din Pacific de o importanță strategică pentru Statele Unite, scrie agerpres.
"Donald Trump a fost clar: se va folosi de orice măsură corespunzătoare pentru a proteja Statele Unite și cetățenii săi", a declarat pentru radio BBC Sebastian Gorka, consilier al președintelui Trump.
"Nu ne vom face cunoscute planurile noastre și modul în care vom reacționa", a spus el. "Dacă le arăți jucătorilor de la masă ce cărți ai la poker, vei pierde acel joc. Nu este o idee bună la jocul de cărți și este o idee extrem de proastă în geopolitică", a adăugat oficialul american.
Tensiunile s-au intensificat după ce Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare anul trecut și a lansat două rachete balistice intercontinentale în luna iulie. Trump a afirmat că nu va permite Phenianului să dezvolte o armă nucleară capabilă să lovească Statele Unite.
Externe
- Întrevedere secretă! Diplomați din Coreea de Nord şi SUA s-au întâlnit în capitala Norvegiei
- Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, se întâlneşte la Washington cu Donald Trump
- Studentul american eliberat, acum o săptămână, de către Coreea de Nord, A MURIT
- Phenianul susţine că a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală
- PUBLIKA WORLD: SUA şi Coreea de Sud efectuează exerciţii militare de amploare (VIDEO)
- Cei mai puternici lideri ai lumii se reunesc la summitul G20. Putin și Trump se vor vedea pentru prima dată