Coreea de Nord promite SUA denuclearizarea, dar continuă să-şi dezvolte arsenalul
Coreea de Nord continuă să producă combustibil nuclear de uz militar şi să poarte totodată negocieri cu Statele Unite pe tema „denuclearizării” peninsulei coreene, scrie un institut universitar american într-un raport publicat marţi, relatează Reuters.
Potrivit Center for International Security and Cooperation din cadrul Universităţii Stanford, Phenianul ar putea să fi produs, în ultimul an, suficient combustibil cât să-şi adauge până la şapte bombe atomice în arsenal.
În schimb, blocarea testelor nucleare şi balistice din 2017 înseamnă că programul de dezvoltare nucleară al Coreei de Nord reprezintă o ameninţare mai mică decât la sfârşitul lui 2017, se relevă în raport.
Siegfried Hecker, un fost director al Laboratorului atomic de la Los Alamos, în statul american New Mexico, şi unul dintre autorii raportului a declarat pentru Reuters că această continuare a producţiei de combustibil nuclear de către Coreea de Nord în 2018 este atestată de analiza unor imagini satelitare.
Potrivit lui Hecker, retratarea combustibilului uzat provenind din activităţi ale unui reactor cu o capacitate de cinci megawaţi, de la Centrala nucleară de la Yongbyon, a permis ca din 2016 în 2018 să se producă 5-8 kilograme de plutoniu de uz militar. Acestui combustibil i se adaugă o eventuală producere a aproximativ 150 de kilograme de uraniu puternic îmbogăţit.
Acest combustibil ar fi permis Coreei de Nord să-şi crească arsenalul nuclear cu cinci până la şapte bombe atomice, se avansează în raportul Stanford.
Echipa lui Siegfried Hecker estima la aproximativ 30 numărul bombelor atomice nord-coreene în 2017.
Potrivit unei estimări a Agenţiei de Informaţii Militare (Defense Intelligence Agency, DIA), Coreea de Nord numără aproximativ 50 de bombe atomice. De asemenea, analiştii evocă, în general, 20 până la 60 de bombe.
Coreea de Nord, mai puțin periculoasă azi decât în 2017?
În raportul Universităţii Stanford se subliniază, însă, că suspendarea testelor rachetelor, hotărâtă de Phenian pentru a deschide calea summiturilor intercoreene şi summitului lui Kim Jong Un şi Donald Trump în iunie, la Singapore, a întârziat orice activitate în domeniul miniaturizării bombelor, scrie digi24.ro
„Dacă privim, aşadar, ansamblul spectrului, în opinia mea Coreea de Nord (...) este mai puţin periculoasă astăzi decât era la sfârşitul lui 2017”, scrie Siegfried Hecker.
Experţii de la Universitatea Stanford consideră, astfel, că „Nordul nu poate trage un dispozitiv nuclear, cu un anumit grad de încredere, către continentul american”.
În schimb, arsenalul său nuclear constituie o ameninţare reală la adresa Japoniei şi Coreei de Sud.
Kim Jong Un s-a angajat, în summitul din Singapore, să acţioneze în favoarea„denuclearizării” peninsulei coreene.
Puţine progrese s-au înregistrat după această promisiune, însă în septembrie dictatorul nord-coreean s-a declarat pregătit de noi măsuri, precum o desfiinţare permanentă a instalaţiei nucleare de la Yongbyon, în schimbul unor „măsuri corespondente” din partea Statelor Unite.
Reprezentantul special al Statelor Unite pentru Coreea de Nord Stephen Biegun a efectuat o vizită de trei zile la Phenian săptămâna trecută, pentru a pregăti al doilea summit Kim-Trump, care urmează să aibă loc la Hanoi pe 27 şi 28 februarie.