Cornelia Hutter, protagonista unei căzături groaznice în cursa de coborâre în etapa Cupei Mondiale de schi alpin
Embed:
Schioarea austriacă Cornelia Hutter a fost protagonista unei căzături groaznice în ultima cursă de coborâre din acest sezon în etapa Cupei Mondiale de schi alpin desfăşurată în staţiunea Soldeu din Andorra. Sportiva a fost transportată de urgenţă la spital.
Cursa a fost câştigată de o altă sportivă austriacă Mirjam Puchner, care a obţinut a doua sa victorie de etapă din carieră. Prima s-a produs în 2016, tot într-o probă de coborâre, la Sankt Moritz, în Elveția.
În clasamentul general, la proba de coborâre, pe primul loc s-a clasat o a treia schioare austriacă, Nicole Schmidhofer, care astfel a intrat în posesia Globului Mic de Cristal, primul al carierei pentru schioarea în vârstă de 29 de ani.