Coronavirus: Guvernul filipinez impune purtarea vizierei de protecţie a feţei în interiorul centrelor comerciale
Guvernul filipinez le-a cerut vineri cetăţenilor săi să poarte viziere de protecţie a feţei, pe lângă măşti, în toate centrele comerciale, precum mall-uri, extinzând prevederile unei directive iniţiale care se referea numai la locurile de muncă şi transportul în comun, relatează dpa, citat de agerpres.ro.
Solicitarea a fost impusă după relaxarea de către guvern a restricţiilor privind epidemia de coronavirus în întreaga ţară cu scopul relansării economiei.
"Vizierele pentru faţă trebuie purtate în interiorul unităţilor comerciale, precum mall-urile", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui filipinez, Harry Roque.
Subsecretarul pentru comerţ Ruth Castelo a declarat că directiva privind viziera de protecţie a feţei este valabilă la nivel naţional.
Măsura a vizat iniţial doar şoferii şi pasagerii din transportul public, precum şi angajaţii la locul de muncă, începând cu week-endul trecut.
Ministerul Sănătăţii din Filipine a declarat că studiile locale au arătat că folosirea vizierelor deasupra măştilor, însoţită de spălarea frecventă a mâinilor, a oferit o protecţie suplimentară împotriva infecţiei cu noul coronavirus.
Numărul total al infecţiilor cu noul coronavirus era joi de 178.022, dintre care 2.883 de decese, a mai spus ministerul.