Coronavirus: Mii de oameni au protestat în Croaţia şi Italia
Circa 3.000 de persoane au demonstrat sâmbătă în centrul capitalei croate Zagreb, împotriva restricţiilor impuse de guvernul croat pentru combaterea coronavirusului, transmite dpa, care citează presa locală. Iar la Roma, aproximativ 1.000 de oameni au manifestat în centrul capitalei Italiei împotriva obligativităţii vaccinării copiilor de vârstă şcolară şi a purtării măştii de protecţie, informează AFP, citat de agerpres.ro.
La Zagreb, protestatarii au purtat pancarte cu mesaje precum "Libertatea este puterea noastră" şi "Părinţii şi copiii sunt nefericiţi", a relatat portalul index.hr, care a notat că prea puţine persoane purtau mască şi că nu s-a respectat distanţarea fizică, însă poliţia nu a încercat să disperseze manifestanţii.
Printre vorbitorii de la protest s-au numărat politicieni de dreapta, persoane care se opun vaccinării şi cei care dau crezare teoriilor conspiraţiei şi care au avertizat cu privire la efectele asupra sănătăţii a reţelelor de telefonie mobilă 5G.
Croaţia, cu o populaţie de 4,2 milioane de locuitori, a fost una dintre ţările în care coronavirusul a fost ţinut sub control la începerea pandemiei în Europa. De la izbucnirea epidemiei, Croaţia a înregistrat oficial 11.428 îmbolnăviri şi 195 de decese, potrivit Hina.
La Roma, protestatarii făceau parte mai ales din rândurile militanţilor anti-vaccin şi adepţilor teoriei conspiraţiei, cu toate că poliţia s-a temut în ultimele zile că la miting vor participa grupări fasciste care ar fi putut provoca tulburări.
"Nu obligativităţii vaccinării, da libertăţii de a alege", "Fără măşti în şcoală, fără distanţare", "Libertatea personală este inviolabilă" şi "Trăiască libertatea" - se putea citi pe pancartele purtate de manifestanţi, care în marea lor majoritate nu purtau măşti.
Întrebat în timpul dimineţii de sâmbătă despre acest protest, şeful guvernului Giuseppe Conte a răspuns printr-o trecere în revistă a bilanţului epidemiei în Italia: "Peste 274.000 de bolnavi şi 35.000 de morţi. Punct". El a adăugat că este încrezător că toamna nu va aduce o nouă carantină generalizată, ci doar "intervenţii ţintite", acolo unde va fi nevoie.