Coronavirus: Patriarhia ecumenică cere bisericilor să suspende slujbele până la sfârşitul lunii martie
Liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume a cerut bisericilor să îşi suspende serviciile religioase şi ritualurile până la sfârşitul lunii martie, ca reacţie la răspândirea coronavirusului, a anunţat Patriarhia ecumenică, citată joi de Reuters și agerpres.ro.
Patriarhia ecumenică, sediul liderului spiritual al aproximativ 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, a anunţat demersul printr-un comunicat emis miercuri seară din Istanbul, Turcia.
"Astăzi declarăm unanimă rezoluţia noastră ecleziastică şi mandatăm încetarea, până la sfârşitul lunii martie, a tuturor slujbelor, evenimentelor şi ritualurilor religioase, cu excepţia rugăciunii în privat în bisericile care vor rămâne deschise", a transmis patriarhia.
Instituţia a făcut apel la populaţie să limiteze ieşirile în mediul exterior, să nu călătorească dacă nu este strict necesar şi să rămână în locuinţe, pentru binele personal şi al publicului larg.
"Patriarhia ecumenică monitorizează situaţia cu un sentiment urgent de responsabilitate faţă de credincioşii săi şi faţă de toţi oamenii", a precizat instituţia adăugând că suspendarea serviciilor religioase va fi reevaluată ulterior, în conformitate evoluţia pandemiei.
Mănăstirile vor continua să ţină slujbe religioase regulate pentru comunităţile lor monastice, dar nu se va permite accesul cu excepţia pelerinilor şi vizitatorilor, potrivit patriarhiei.
Patriarhul ecumenic Bartolomeu şi clerul se vor ruga pentru întreaga lume şi "pentru trecerea rapidă cu bine peste această încercare", a adăugat instituţia.