Coronavirus: Polonia intră în ”zonă roşie”, cu noi restricţii la nivel naţional
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că întreaga ţară intră în ”zona roşie” începând de sâmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori.
Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbătă în ”zona roşie”, unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.
Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ”tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă” începând de săptămâna viitoare.
El a îndemnat persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.
Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând să se desfăşoare online.
Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.
Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrâns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.
Premierul Morawiecki a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât ”economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară”, când a fost instituită o izolare totală.
PIB-ul Poloniei ar urma să scadă anul acesta cu 3,6%, conform unei prognoze a Fondului Monetar Internaţional (FMI), o situaţie mai bună faţă de alte state din UE.