Coronavirus: Situaţia epidemiologică va lovi crunt economia mai multor țări, nu doar a Chinei
Coronavirusul nu reprezintă doar un pericol pandemic. Situaţia epidemiologică va lovi crunt economia mai multor țări, nu doar a Chinei. Pe fondul epidemiei, guvernul de la Beijing a suspendat călătoriile organizate și le recomandă cetățenii săi să evite plecarea în vacanțe peste hotare.
Vestea este dezastruoasă pentru turismul mondial, în condițiile în care, potrivit Organizației Mondiale a Turismului, China este prima sursă de turiști din lume, cu aproape 150 de milioane de călătorii în străinătate în 2018. Și asta în condițiile în care doar 10 la sută dintre chinezi au pașaport.
Această situaţie ar putea să provoace daune economice mai mari, comparativ cu precedentele epidemii de SARS şi gripă A (H1N1). Pierderile de atunci la nivel mondial au fost de aproximativ 50-55 de miliarde de dolari în fiecare caz.
Chinezii călătoresc preponderent în Asia, dar şi în Europa. Cele mai populare destinaţii europene sunt Franța, Germania și Italia. Turiștii chinezi sunt și cei mai cheltuitori.
Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Turismului, aceștia cheltuie în medie 1850 de dolari pe sejur. Franța a profitat din plin de dărnicia turiștilor chinezi în ultimii ani. Aproximativ 4 miliarde de euro intră anual în bugetul țării din buzunarele chinezilor care vizitează Hexagonul.
Recent, mai multe țări au suspendat cursele aeriene spre şi dinspre China de teama coronavirusului care s-a extins deja în 23 de state ale lumii.