Corpul ambasadorului rus, ucis în Turcia, va fi repatriat. Pe aeroport va avea loc o ceremonie funerară
Soția ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, care a fost împreună cu el la expoziție și a fost martoră la crimă, a suferit un infarct.
Ea a fost internată într-un spital din Ankara, iar medicii spun că starea sa este stabilă.
Între timp, Ambasada Rusiei în Turcia a anunțat că un avion va transporta la Moscova corpul neînsuflețit al diplomatului. Pe aeroport va avea loc o ceremonie funerară, la care vor fi prezenți reprezentanți de rang înalt ai guvernului Turciei.
Șase oameni au fost arestați în cazul asasinării ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov. Printre ei sunt mama, tatăl, sora și alte două rude ale atacatorului.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că această crimă este un atac terorist și o încercare de a înrăutăți relațiile ruso-turce.
"Fără îndoială, asasinatul reprezintă o provocare, menită să distrugă relațiile dintre Rusia și Turcia și să împiedice soluționarea conflictului din Siria", a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Iar președintele Turciei, Recep Erdogan, a menționat că relațiile cu Rusia sunt foarte importante, iar această provocare nu va fi în măsură să le afecteze.
"Vom colabora în continuare cu Rusia, așa cum ne-am înțeles noaptea trecută cu Vladimir Putin și vom crea o comisie de anchetă comună", a declarat președintele Turciei, Recep Erdogan.
La sediul Ministerului de Externe de la Moscova, zeci de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu lui Andrei Karlov.
Și ministrul de Externe de la Chișinău, Andrei Galbur, a condamnat atacul, iar la Ambasada Rusiei în Moldova a deschis o carte de condoleanțe. Un mesaj de compasiune a lăsat şi preşedintele Parlamentului Andrian Candu.
"Autorităţile din Moldova să facă tot posibilul ca să nu se întâmple niciodată aşa ceva la noi. Am exprimat pe lângă condoleanţe şi regrete, şi mesajul că suntem alături de colegii de la Ambasada Rusiei", a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Deputaţii democraţi, dar și mai mulți oameni simpli au depus flori la Ambasada Rusiei, în semn de solidaritate cu poporul rus.
"În epoca modernă, asemenea acțiuni sunt de neconceput. Când este omorât un ambasador, în fața întregii lumi, înseamnă că s-a ajuns într-un punct culminant. Lupta contra terorismului trebuie dusă până la capăt".
"Am un ginere pe care îl cheamă tot Andrei și tot Karlov. Și m-am gândit că familia respectivă a pierdut un astfel de om".
PUBLIKA.MD aminteşte că, Andrei Karlov a fost împușcat în timpul inaugurării unei expoziții la un centru de artă din Ankara. Vernisajul era denumit "Rusia prin ochii turcilor". Diplomatul a fost rănit grav și a murit la spital, la scurt timp. În timpul atacului, alți trei oameni au fost răniți, iar agresorul a fost împușcat de forțele de ordine.
Ministerul de Interne de la Ankara a confirmat că asasinul era un polițist turc, în vârstă de 22 de ani, care a participat la puciul eșuat din iulie. Nu se cunoaște, deocamdată, dacă acesta era afiliat vreunei grupări extremiste, însă presa din Rusia scrie că ar avea legături cu organizația teroristă Jabhat Al-Nusra.
Între timp, autoritățile de la Ankara au decis ca strada pe care este amplasată misiunea diplomatică să fie redenumită în Andrei Karlov.
Citeşte şi: Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost UCIS de un terorist, la o expoziţie de artă din Turcia (FOTO/VIDEO)
Citeşte şi: DETALII ŞOCANTE. Povestea din spatele fotografiilor istorice cu asasinatul ambasadorului rus