Corpul neînsuflețit al primului președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu, a fost depus la biserica Sfânta Teodora de la Sihla
Corpul neînsuflețit al primului președinte al Parlamentului, Alexandru Moșanu, a fost depus astăzi la biserica "Sfânta Teodora de la Sihla" din Capitală. Cei care au apreciat activitatea politicianului, dar și l-au cunoscut, au putut să-și ia rămas bun de la el.
Printre cei care au venit să-și ia rămas bun de la Alexandru Moșanu au fost rudele şi foștii săi colegi. Ei nu și-au putut stăpâni lacrimile, atunci când vorbeau despre fostul președinte al Parlamentului.
"Într-adevăr e un om care îl păstrăm în amintirea noastră și probabil îl vom păstra întotdeauna", a declarat fostul deputat Ion Răzlog.
"L-am cunoscut ca un om pe cât de modest, că îl vedeam la microfon mergând un pic parcă puțin gârbovit, din modestie de fapt, pe atât de o dreaptă și plină de demnitate i-a fost coloana vertebrală", a spus fostul deputat Nicolae Misail
"El era o persoană într-adevăr foarte deschisă, onestă, sinceră. Se putea cu el foarte bine de muncit. Simplețea îl caracteriza. Aceasta era trăsătura lui", a declarat fostul deputat Evlampie Donos.
Alexandru Moşanu va fi petrecut pe ultimul drum, duminica. La ora 10:00 va începe ceremonia funerară la Palatul Republicii, iar două ore mai târziu, va avea loc un miting în memoria decedatului.
După amiază, cortegiul funerar se va deplasa la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei, după care, primul preşedinte al Parlamentului va fi înmormântat în cimitirul central de pe strada Armenească.
Alexandru Moșanu a murit în seara zilei de 7 decembrie la vârsta de 85 de ani.
Politică