Corpul unei fete înecate în Prut a fost găsit de localnici după șase zile de căutări
Embed:
Corpul neînsufleţit al uneia dintre fetele, care s-au înecat la sfârşitul săptămânii trecute în râul Prut, a fost găsit. Potrivit salvatorilor, cadavrul a ieşit singur la suprafaţă.
Acesta a fost găsit la câţiva km distanţă de localitate de către săteni. Cel de-al doilea este căutat şi astăzi de scafandrieri.
Lucrările de căutare sunt efectuate deja a şasea zi. Cele două victime, de 15 şi, respectiv, 17 ani, originare din raionul Nisporeni, au mers la scăldat în apropierea satul Măcăreşti din raionul Ungheni.
Ele au dispărut în apă la câteva minute după ce au intrat în apă. Potrivit datelor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, de la începutul lunii martie, 36 de vieţi au fost luate de ape. 8 între care erau copii.
adolescentă înecată în Prut, caz de înec, fete înecate, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, tragedie la scăldattoate TAG-urile
Social
Social