Corpurile moldovenilor decedaţi în accidentul din Doneţk au fost aduse acasă (VIDEO)
Corpurile neînsufleţite ale moldovenilor, decedaţi în accidentul produs sâmbătă în regiunea Doneţk din Ucraina, au fost aduse în ţară în această noapte de către salvatori. Cei cinci, bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 55 de ani, erau originari din oraşele Soroca şi Drochia.
Salvatorii susţin că transportarea cadavrelor din Ucraina în Moldova a decurs fără nicio problemă majoră.
"Serviciul Situaţii Excepţionale din Ucraina ne-a ajutat foarte mult. În decursul celor 48 de ore, colegii din Ucraina ne-au acordat asistenţa necesară care ţine atât de perfectarea actelor, cât şi de anumite probleme tehnice", a explicat Vitalie Mutaf, reprezentant al Serviciului Situaţii Excepţionale.
Reprezentaţii companiei de transport şi-a asumat toate cheltuielile pentru aducerea acasă a corpurilor celor decedaţi, dar şi a celorlalţi pasageri. Totodată, compania de transport va suporta şi cheltuielile pentru serviciile funerare.
Nouă dintre moldovenii care au trecut prin momente de groază în noaptea de sâmbătă spre duminică au revenit ieri la Chişinău. Ei au fost întâmpinaţi de rudele care i-au aşteptat cu sufletul la gură.
Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică. Microbuzul, cu 21 de persoane la bord, care se îndreptau din Soroca spre Soci, Federaţia Rusă s-a răsturnat într-un şanţ, după ce şoferul a pierdut controlul volanului. Cinci persoane au decedat pe loc, iar alte 16 au ajuns la spital.