COŞMAR pentru pasagerii unui avion care a fost lovit de turbulenţe severe (IMAGINI CUTREMURĂTOARE)
Imagini cutremurătoare arată haosul de la bordul unui avion care a fost lovit de turbulențe severe în America de Sud, în urma cărora 23 de persoane au fost rănite, scrie libertatea.ro.
Avionul aprţine companiei aeriene Avianva şi efectua un zbor din Lima, Peru în capitala Argentinei, Buenos Aires. Acesta a trecut printr-o zonă de turbulenţe puternice deasupra Munţilor Anzi, la o altitudine de 12.000 de metri, astfel mai mulți călători fiind răniți din cauza balansului puternic care i-a aruncat dintr-o parte în alta ca pe niște păpuși.
În urma experienței șocante, 23 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 12 au fost spitalizați.
"A fost un miracol că am supravieţuit", a declarat un însoţitor de bord.
"Douăzeci şi trei de persoane – inclusiv membri ai echipajului – au fost rănite, 12 având nevoie de spitalizare", a comunicat compania peruană Avianca.