Cosmonauţii ruşi nu vor să se vaccineze cu Sputnik-V împotriva COVID-19. Care este motivul
Cosmonauţii ruşi care vor decola pe 14 octombrie spre Staţia Spaţială Internaţională au declarat că nu doresc să se vaccineze cu singurul vaccin anti-covid disponibil pentru moment, cel produs chiar de Rusia, din cauza faptului că a fost testat insuficient, scrie Agerpres.
"Cosmonauţii nu sunt liberi să ia singuri deciziile privind propria lor sănătate, medicii sunt cei care iau deciziile cu privire la vaccinare", a explicat la rândul său inginerul de bord al viitorului echipaj de pe ISS, Serghei Koud-Svertşov.
"Decizia de a recomanda vaccinarea cosmonauţilor va fi luată doar atunci când vaccinul va fi testat şi când va fi clar că este fiabil", a adăugat el.
Serghei Rijikov a remarcat, de asemenea, că, din punct de vedere epidemiologic, "ISS este în prezent cel mai sigur loc de pe planetă", datorită procedurilor sanitare în vigoare pentru oamenii care merg acolo.
Rusia, în frunte cu preşedintele Vladimir Putin, a promovat eficacitatea vaccinului său denumit "Sputnik-V" împotriva noului coronavirus, vaccin dezvoltat în timp record, deşi a fost testat oficial doar pe câteva zeci de persoane.
Aproximativ 40.000 de voluntari urmează să fie vaccinaţi la Moscova în cadrul unui nou test în săptămânile următoare. Alte mii de persoane vor fi vaccinate în cadrul testelor pentru acelaşi vaccin derulate în alte ţări.
Niciun studiu independent nu a putut fi efectuat asupra vaccinului rusesc şi, prin urmare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii era sceptică cu privire la eficacitatea reală a acestuia, mai notează AFP.
Mai mulţi înalţi oficiali ruşi au anunţat totuşi că au fost vaccinaţi cu Sputnik V, printre care ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Preşedintele Putin a anunţat, la rândul său, că una dintre fiicele sale a fost şi ea vaccinată.