Costi Burlacu şi Corina Ţepeş, fideli tradiţiilor. Cum au sărbătorit interpreţii Paştele
Mulţi dintre moldoveni au rămas fideli tradiţiei şi au mers în ziua de Paşte la părinţi. Aşa au făcut şi interpreţii de muzică uşoară Costi Burlacu şi Corina Ţepeş, care au plecat la Teleneşti, unde locuiesc părinţii lor.
În dimineaţa de Paşte, Costi, Corina şi micuţa Smaranda s-au spălat pe faţă cu apă sfinţită, în care au pus un ou roşu şi unul alb, dar şi bănuţi. Şi asta pentru a fi vioi şi bogaţi tot anul.
De pe masa de sărbătoare nu au lipsit mielul copt, toba de porc şi carnea afumată.
"Vă spun acum un mic secret: tot ce este aici pe masă este pregătit de mâna mamei soacre, a făcut singurică absolut totul. Nu este nimic cumpărat", a mărturisit Corina Ţepeş.
"Eu cu tata avem grijă de băuturi sau de carne dacă o facem cu o zi înainte", a spus Costi Burlacu.
A urmat rugăciunea înainte de masă, o altă tradiţie de familie. După aceasta, interpreţii şi părinţii lor au gustat din bucate.