Cotaţia petrolului a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni
Cotaţia petrolului a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni. Preţul barilului a depăşit 60 de dolari atât la bursa din Londra cât şi la cea din New York - cel mai ridicat nivel din ianuarie 2020.
Potrivit analiștilor, în condiţiile prelungirii pandemiei de coronavirus şi înăspririi restricţiilor, cererea de ţiţei scade.
Astfel, producătorii încearcă să menţină preţurile ridicate prin reducerea producţiei. Începând din ianuarie 2017, ţările din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supraoferta.
La mijlocul anului trecut, producţia a fost redusă şi mai mult în contextul în care pandemia a afectat cererea de carburanţi odată cu suspendarea traficului aerian obişnuit.