Cotaţiile bursiere ale companiei Apple sunt în scădere
Cotaţiile bursiere ale companiei Apple nu mai ating valorile spectaculoase din 2012. Astfel, rezultatele financiare nu mulţumesc mereu investitorii, iar cota de piaţă este în scădere. Dar aceste aspecte nu opresc evoluţia rapidă a magazinului de aplicaţii App Store, care se apropie de un nou record.
În luna ianuarie a anului 2011, App Store a atins cifra de 10 miliarde aplicaţii descărcate, pentru ca 14 luni mai târziu să se atingă o altă cifră rotundă: 25.000.000.000. După alte 14 luni, App Store se îndreaptă vertiginos către dublarea acestei performanţe, compania anunţând cu această ocazie şi premiile cu care va aniversa depăşirea a 50 miliarde de aplicaţii descărcate. Compania a activat de saptamana trecuta un contor pentru numărul de aplicaţii descărcate, în ritmul actual acesta urmând să ajungă la cifra de 50.000.000.000 în câteva zile.
Norocosul utilizator iOS care va descărca aplicaţia cu acest număr va primi un cupon App Store în valoare de 10.000$, acesta nefiind condiţionat de achiziţia unui produs software, ci doar de descărcarea lui, fie că este vorba de o aplicaţia gratuită sau una deja cumpărată. Cei care vor rata acest impresionant premiu, dar vor fi activi în acea îngustă fereastră de timp, nu vor pleca chiar cu mână goală, următoarele 50 de descărcări urmând sa primească câte un cupon App Store în valoare de 500 de dolari. Vă îndemnăm şi pe Dumneavoastră să nu ezitaţi în această perioadă descărcarea de aplicaţii sau update-uri.