COVID-19 în lume: În ultimele şapte zile au fost înregistrate peste șase milioane de cazuri noi de îmbolnăviri
Record absolut de infectări cu noul coronavirus în lume. În ultimele şapte zile, la nivel global au fost înregistrate 6,5 milioane de cazuri noi de îmbolnăviri de COVID-19. Bilanţul este cu 37 de procente mai mare faţă de săptămâna precedentă.
Mai multe ţări au avertizat deja că situaţia s-ar putea agrava şi mai mult după sărbătorile de iarnă. Totodată, OMS anunţă că numărul cazurilor de îmbolnăviri creşte atât de mult din cauza variantelor Delta şi Omicron, care circulă în lume simultan.
"Sunt foarte îngrijorat că varianta Omicron, care este foarte transmisibilă şi se răspândeşte în acelaşi timp cu Delta, va conduce la un tsunami de cazuri.”, a declarat Tedros Ashanom, şeful OMS.
Studiile au arătat însă că, deşi tulpina Omicron este mai contagioasă decât Delta de tocmai 70 de ori, riscul dezvoltării unei forme grave de boală este mai scăzut. Pentru a opri valul de infectări pe parcursul anului viitor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că fiecare ţară trebuie să ajungă la un nivel de vaccinare de cel puţin 70 de procente.
Din cauza creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus, mai multe ţări au înăsprit restricţiile. Printre acestea se numără Franţa, care a decis să închidă cluburile de noapte pentru următoarele trei săptămâni. În acelaşi timp, Germania a interzis accesul suporterilor pe stadioane, iar petrecerile private au fost limitate la zece persoane vaccinate.