Covoare de flori la picioarele profesorilor! De ziua lor, copiii le aduc daruri şi mesaje de mulţumiri
Brațele profesorilor vor fi astăzi pline de flori. Părinţii şi copiii au trecut încă de cu seară pe la florării şi au cumpărat buchete care mai de care.
Ei spun că astfel vor să-şi arate respectul faţă de munca depusă de învățători.
Comercianţii n-au scăpat ocazia și au mai mărit un pic preţurile.
Cei care au mers la piața de flori spun că vor să-i impresioneze pe dascăli. De aceea, au ales cele mai frumoase buchete:
"Pentru educatori, pentru profesori trebuie să alegi ce-i mai frumos, ca să ne placă nouă, dar să le placă şi lor. E un semn de mulţumire şi respect faţă de educaţia pe care le-o oferă copiilor noştri"
"Eu, de exemplu, prefer trandafirii, fiindcă este floarea mea preferată şi sper cu această floare să o bucur şi pe profesoara noastră"
"E o atenţie, că ei au grijă de copiii noştri"
Unii părinţii spun că pentru astfel de ocazii nu le pare rău să scoată din buzunar nişte bani în plus.
"Gama de flori este variată, dar şi preţurile sunt mari. Şi eu sunt profesoară şi e mereu o plăcere când cineva îți acordă atenție"
"E o mulţumire, cred, o mulţumire pentru lucrul lor, pentru ceea ce fac ei pentru copii noştri şi ştiţi nu mi-e jale aşa trandafiri frumoşi să-i cadonez profesoarei noastre. Din toată inima."
Comercianţii au pregătit diferite oferte. Cu toate acestea, ei se plâng că n-au avut prea mulţi cumpărători.
"Iată avem trandafiri la trei lei, la cinci lei. Şi iată aşa crizantemele, că se întreabă mai mult florile de sezon şi e sezonul lor. N-aş spune că au fost tare mulţi cumpărători, ca de obicei. Lumea nu prea are bani, se simte criza din ţară", a spus o vânzătoare.
Noaptea trecută, la piaţa de flori din Capitală, o crizantemă putea fi cumpărată cu şapte sau zece lei.
Cei care au optat pentru coșulețe au plătit între 80 şi 100 de lei.
- Femeile, de 8 martie. Unele răsfăţate cu flori şi cadouri, altele nevoite să muncească în câmp
- Ziua Europei ar putea deveni sărbătoare națională pe data de 9 mai
- Ziua Muncii, celebrată în zeci de țări ale lumii. Ce istorie se ascunde în spatele acestei sărbători
- Sărbătoare neobișnuită într-un sat din Drochia. Ziua în care femeile pot să facă tot ce vor
- Flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt şi "Maica Îndurerată" de Ziua Independenței (FOTO)
- Pavel Filip a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare cu ocazia sărbătorii "Limba Noastră" (FOTO)