Cozi de kilometri pe traseul Chişinău-Orhei. "40 km/h, nu mai mult!"
Maşinile care se îndreptau spre localităţile din nordul ţării au circulat bară la bară pe unele porţiuni de drum. Traficul a fost infernal mai ales în satul Peresecina, dar şi la intrarea în oraşul Orhei.
Șoferii spun că din cauza numărului mare de mașini, circulă cu cel mult 40 de kilometri pe oră:
''Îi tare greu, aici, ori mai departe, ori mâine o să fie cu mult mai greu.''
''E aglomerat, dar mă rog, încet-încet, nu ne grăbim. Se circulă cu 30-40 la oră.''
Mașinile s-au deplasat cu dificultate și la intrarea în orașul Orhei. Pentru a fluidiza traficul, poliţia a permis, pe unele porţiuni, circulația pe contrasens.
"Fiecare coloană care merge pe contrasens este însoțită de un echipaj al poliției cu girofarul inclus, pentru evitarea accidentelor rutiere", a spus inspectorul de patrulare Alexei Cebotari.
Poliţia spune că, mâine după masă, situaţia se va repeta, doar că din sens opus.