canal tv
Aglomeraţie la frontiera de stat. La Vama Leuşeni, pe direcția ieșire din Republica Moldova se înregistrează valori ridicate în trafic. Potrivit Poliţiei de frontieră, pentru fluidizarea fluxului de mijloace de transport și călători, au fost deschise toate benzile de circulație, inclusiv în dependență de situație o parte din flux este direcționat pe pistele dedicate intrării în țară.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră mai notează că se activează la capacitate pentru a nu permite formarea rândurilor și creșterea timpului de așteptare.
Totodată, astăzi în punctul de trecere Leușeni s-a aflat echipa mobilă de vaccinare, unde polițiștii de frontieră au avut posibilitatea imunizării împotriva COVID-19.
Poliţia de Frontieră reiterează apelul către cetățeni, înainte de a porni la drum, să verifice actele de călătorie și să se informeze doar din surse oficiale despre regulile de trecere a frontierei în perioada de pandemie.