Cozi la magazinele din Capitală în ziua Crăciunului
Cumpărături pe ultima sută de metri. Chiar în ziua Crăciunului, oamenii au luat cu asalt magazinele în căutare de cadouri pentru cei dragi. Cu toate că au vrut să-şi bucure apropiaţii cu daruri frumoase şi utile, cumpărătorii au încercat, totuşi, să facă economii. Şi asta deoarece, spun ei, criza le-a sărăcit bugetul.
Deşi mulţi moldoveni sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi, vânzătorii spun că, în ultimele zile, au avut sute de cumpărători.
"Acum sunt sărbători, Crăciunul, Anul Nou şi sunt foarte, foarte mulţi oameni. Mai mult se împachetează haine, de asemenea, jucării şi deja ceasuri", a spus vânzătoarea Olga Tâmco.
Anul acesta oamenii au încercat să economisească mai mult şi au cumpărat cadouri mai puţine, dar şi mai ieftine. În alegerea darurilor s-a pus accentul pe utilitatea acestora şi pe preţul accesibil.
"Voi cumpăra ceva la preţ mediu, ceva de care prietenii au nevoie, nu să stea acolo", a spus o cumpărătoare.
"Cumpărăm în funcţie de ce are nevoie persoana dată, să fie şi folositor", a adăugat o altă persoană.
- Distincţii în ajun de Crăciun: Marian Lupu a oferit astăzi peste 140 de medalii mai multor personalităţi
- Publika TV şi un om de afaceri au împlinit visul a cinci copii din Mălăieşti
- VEZI care sunt cele mai solicitate cadouri de sărbători
- Restaurantele şi cluburile de noapte au pregătit de Revelion cadouri, distracţii şi reduceri
- În ajun de Crăciun, mii de oameni au luat cu asalt magazinele din întreaga lume