Cozi la policlinica spitalului municipal din Bălţi. Pacienţii, nevoiţi să aştepte zile sau luni întregi pentru o consultaţie la medic
Cozi la policlinica spitalului municipal din Bălţi. Pacienţii sunt nevoiţi să aştepte zile întregi sau chiar luni pentru a fi consultaţi de medici. O recunoaşte chiar conducerea instituţiei, care strânge, însă, din umeri şi spune că nu poate soluţiona problema din lipsă de medici.
Pacienţii care au nevoie de o consultaţie la oftalmolog stau ore în şir la coadă. Cei care doresc să facă acum o programare, au şanse să ajungă la doctor abia peste o lună.
"De la ora 08:00 stau în rând. Am venit din sat. M-am dus acolo, m-au alungat, unde se ne ducem noi bătrâni acuma?", a spus o pacientă.
"Ne-au spus să ne înregistrăm şi să venim peste o lună. Vom veni bolnavi de tot aici", a afirmat o altă persoană.
Administraţia policlinicii spune că are nevoie de patru oftalmologi. Lucrează, însă, doar doi, dintre care unul cu jumătate de salariu.
"Noi cu plăcere angajăm, dar doctori tineri vin şi când află care este salariul se întorc şi pleacă", a declarat medicul-şef de la policlinica spitalului municipal din Bălţi, Tatiana Sochircă.
Policlinica Spitalului Muncipal Bălţi are nevoie de 13 medici. Ultima dată, instituţia a angajat un doctor acum trei ani. Salariul unui medic începător este de 1300 de lei.