Cozi la saloanele de frumusețe. Femeile vor să arate impecabil de sărbători
Femeile care vor să arate impecabil de sărbători fac deja cozi prin saloane pentru îngrijirea corpului şi a tenului. Chiar dacă multe proceduri bat la buzunar, doamnele sunt gata să plătească atât cât e nevoie pentru o piele tânără şi o talie mai subţire.
Tatiana Cazacenco este profesoară de biologie la un liceu din Capitală. Din cauza ritmului alert de lucru, femeia ajunge foarte rar la sala de sport şi nici regim alimentar sănătos nu are. Aşa că înainte de a intra în noul an, a decis să meargă la masaj împotriva celulitei.
"Vreau să arăt nu bine, dar superb. Vreau să am un efect de lungă durată. Ce fel de doamnă care să nu aibă o rochie de seara în perioada de Anul Nou. Un salariu cred că va fi cheltuit anume pentru proceduri şi pentru pregătirile de seară", a spus profesoară de biologie, Tatiana Cazacenco.
Preţurile tratamentelor corporale încep de la 500 de lei.
"Cel mai mare efect au împachetările cu bandaj. Mai repede se duce din dimensiuni şi pielea este mai fină şi mai elastică şi se vede efectul de la prima procedură", a spus specialistul în proceduri corporale, Elena Stogu.
Şi cosmetologii au mult de muncă în această perioadă.
"Vreau să arăt cel mai sexi. Am optat pentru o procedură de curăţare a tenului, pentru hidratare. Să-mi tratez pielea. Sunt gata să dau orice bani numai ca să arăt bine", a spus o clientă.
Costul unei proceduri de curăţare a tenului începe de la 450 de lei şi poate ajunge până la 750 de lei. Cele mai scumpe sunt complexele de îngrijire care ajung să coste până la două mii de lei.
"Acest complexe conţin curăţiri, masaje, măşti. Includ proceduri cu aparataj, includ peelinguri. Noi alegem procedurile în funcţie de ten. Dacă e unul problematic merge tratament anti- acnee. Dacă este ten cu cuperoză merge anticoperotică, adică înlătură roşeaţa. Dacă are riduri, atunci împotriva ridurilor şi a tenului deshidratat", a spus cosmetologul Ana Donțu.
Pentru femeile care preferă tratamentele naturiste în condiţii casnice, cosmetologii recomandă consultaţia medicului, pentru că unele ingrediente pot provoca alergii sau alte reacţii adverse.