Crăciunul în familia interpretei Nătăliţa Olaru
Chiar dacă de cele mai multe ori de sărbători se află în turnee, astăzi, de Crăciun, a fost alături de cei dragi. Şi asta deoarece Naşterea Domnului este una dintre cele mai aşteptate sărbători pentru interpreta de muzică uşoară Nătăliţa Olaru.
Nătăliţa Olaru spune că nu-şi imaginează sărbătoarea de Crăciun fără friptură şi mămăligă cu brănză, bucate preparate, de această dată, după reţeta bunicii.
De când a apărut pe lume fiica Andreea, Nătăliţa Olaru spune că este mai atentă atunci când este vorba despre tradiţii. Interpreta afirmă că sărbătoarea Naşterii Domnului îi aduce multă bucurie şi linişte sufletească.
"Devii mai cuminte, mai bun, mai blajin, mai curat la suflet şi anume în sânul familiei te simţi liniştită", a menţionat interpreta Nătăliţa Olaru.
Conform tradiţiei, după masa de sărbătoare de acasă, îşi vizitează naşii.
"După cum spune şi tradiţia, trebuie să fim toţi în sânul familiei şi să sărbătorim alături de ei", a menţionat soţul interpretei, Adrian Darii.