Crăciunul le-a adus bucurie triplă. O femeie din Criuleni a adus astăzi pe lume trei micuţi (VIDEO)
Capitala s-a mutat la sat, iar Chişinăul a rămas aproape pustiu. Însă, dincolo de lipsa claxoanelor şi a aglomeraţiei în trafic, fericirea din sufletele unor oameni este nemărginită. Şi asta pentru că ziua în care s-a născut Hristos le-a adus pe lume o bucurie triplă. Vorbim despre soţii Iovu din Criuleni. În această zi, familia lor s-a mărit cu încă trei membri. Micuţii au noroc şi de o soră, care îi aşteaptă acasă cu nerăbdare.
Tatiana Iovu, în vârstă de 29 de ani, a născut două fetiţe şi un băiat, la ora 10:00. Deşi a avut o sarcină şi o naştere dificilă, femeia spune că este fericită. Vestea că va avea tripleţi a luat-o prin surprindere.
"A fost şi frică şi bucurie. Sigur este greu. Mă vor ajuta mama, mama soacră, soţul, fratele, cumnatul. Soţul meu a fost alături, mulţumesc", a spus mama tripleţilor.
Iar Ecaterina Crecescu a născut primului copil, imediat după miezul nopţii. "Naşterea a decurs cam greu, travaliul a fost lung, dar în clipa care am vazut fetiţa am uitat de toate. Plângeam, râdeam, nici eu nu înţelegeam ce fac, stătream doar şi o priveam. Cred că e ceva deosebit, ziua de Crăciun este o zi sfântă, sper să-i poarte noroc", a menţionat femeia.
În ambele cazuri, medicii au spus că naşterile au decurs fără complicaţii, iar mamele şi bebeluşii se simt bine. În ziua de Crăciun, la maternităţile din capitală s-au născut 20 de prunci.