Crăciunul pe stil vechi a fost marcat în mai multe ţări din lume
Crăciunul pe stil vechi a fost marcat în mai multe ţări din lume. Biserica Ortodoxă Sârbă a oficiat o ceremonie tradiţională la Belgrad. Naşterea Domnului a fost celebrată şi de ortodocşii din Ucraina, dar şi de albanezii şi sârbii din Kosovo. Iar creştinii din Georgia au participat la o slujbă organizată pe străzile oraşului Tbilisi.
Crăciunul este marcat în Serbia după calendarul iulian. Serviciul religios a fost ţinut la mica biserică Sfântul Sava din Belgrad. Potrivit tradiţiei, credincioşii au pus pe focul de tabără din faţa templului crengi de stejar.
Sute de oameni s-au adunat în Piaţa Independenţei din Kiev, pentru a aprinde lumânări. Mulţimea s-a înfruptat din tradiţionalele terci de grâu şi compot. Mâncarea simbolizează încheierea postului Crăciunului.
În fiecare an de Crăciun, sârbii din nordul Kosovo iau parte la o ceremonie religioasă. Obiceiul a fost abandonat după ce oraşul a fost divizat în 1999. În trecut, sârbii ajungeau la biserică sub escorta NATO. De această dată, enoriaşii au fost însoţiţi de poliţia kosovară, dar şi de cea europeană. Nordul Kosovo, inclusiv partea sârbă a oraşului Mitrovica, este deseori un loc al incidentelor interetnice.
Bărbaţi, femei şi copii, îmbrăcaţi în costume tradiţionale georgiene, au fost conduşi de cler pe străzile oraşului Tbilisi. În timpul acestei ceremonii tradiţionale, sunt colectate donaţii pentru cei săraci, orfani şi oameni cu dizabilităţi. Obiceiul a fost reluat după ce Georgia şi-a recăpătat independenţa, în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice.