Creatura care i-a uimit pe biologi: trăieşte peste 400 de ani şi atinge maturitatea sexuală după 150 de ani
O specie de rechin a stabilit un nou record de longevitate.
Cercetătorii au observat că un exemplar trăieşte în medie 200 de ani, iar unele specimene au ajuns chiar şi la 400 de ani.
Rechinul de Groenlanda este o specie mai puţin cercetată. Aceşti peşti trăiesc în nordul Oceanului Atlantic, la suprafaţa apei, dar pot sta şi la mare adâncime, până la 2 kilometri sub nivelul marii, scrie descopera.ro.
Specia se deplasează foarte lent, iar această caracteristică este asociată în general cu o durată mare de viaţă.
Julius Nielsen, de la Universitatea din Copenhaga, este cel care a reuşită să calculeze durata de viaţă a unui rechin de Groenlanda. El a analizat ochii prelevaţi de la 28 de femele rechin. Acestea au între 4 şi 5 metri lungime şi sunt mai mari că masculii.
Nielsen a aflat că durata medie de viaţă a unui rechin din această specie este de 272 de ani. Maturitatea sexuală o ating însă abia după vârstă de 155 de ani, declara cercetătorulpentru publicaţia Science.
Cel mai bătrân exemplar analizat avea în jur de 392 de ani, cu o eroare posibilă de 120 de ani.
Dar, cum acest exemplar avea numai 5 metri lungime, iar alţii ajung şi mai mari, esteevident că mulţi rechini din această specie trăiesc mai mult de 400 de ani, spune Nielsen.
Astfel, rechinul de Groenlanda devine oficial cel mai longeviv vertebrat de pe Pământ. Recordul absolut este deţinut însă de nevertebrate, mai exact de corali, care pot depăşi 500 de ani.
- NU I-A FOST FRICĂ! Un bărbat din SUA a salvat un rechin de la moarte
- Nici mort nu o lăsa. O femeie a fost spitalizată cu un rechin ÎNFIPT în braţ (FOTO)
- MOMENTE DE GROAZĂ trăite de un tânăr, ieşit la pescuit. Peste cine a dat în larg (VIDEO)
- INCREDIBIL! Ce a arătat ecografia unei femele de rechin tigru (VIDEO)
- IMPRESIONANT! Un rechin a făcut un adevărat spectacol în apă (VIDEO)
- INCREDIBIL! Acest rechin este cel mai longeviv vertebrat în viață. Câți ani are