Credincioşi hi-tech: Acatiste şi rugăciuni într-o aplicaţie Android
Credincioşii vor putea să roage, dar şi să scrie acatiste folosind o aplicaţie android lansată de Mănăstirea Curtea de Argeş, din România. Aplicaţia oferă posibilitatea setării unei anumite date şi ore pentru rostirea rugăciunii, momentul fiind anunţat prin alarmă, scrie Wall Street.ro.
"Ne dorim să aducem în sufletele tuturor linişte şi bucurie pentru a întâmpina cu inima deschisă şi cugetul curat Învierea Domnului. Să prăznuim sărbătoarea aceasta atât de mare şi de luminată, a Învierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci şi cu prisos de evlavie. Căci Domnul a înviat şi a înviat şi lumea împreună cu El. Tehnologia ar putea fi de un real ajutor în acest sens", au declarat reprezentanţii Mănăstirii Curtea de Argeş.
Aplicaţia mai conţine şi ştiri ale Arhiepiscopiei Argeşului, despre hramuri, pelerinaje, acţiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri şi vizite ale înalţilor prelaţi, evenimente de caritate organizate de biserici, regulamente noi, dar şi colaborări cu alte rituri.