Credincioşii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul
Pe 2 august, Biserica ortodoxă de stil vechi sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Proroc Ilie. Considerat unul dintre cei mai importanţi proroci din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă.
De Sfântul Ilie, credincioşii ortodocşi merg la Biserică cu bucate pentru pomenirea morţilor. Este o zi de mare sărbătoare, în care nu se deretică în case şi nici nu se munceşte la câmp.
În popor, se spune că Sfântul Ilie este cel care provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. Atunci când se întâmplă fenomene meteorologice spectaculoase, în popor se spune că, de fapt, Ilie traversează cerul cu căruţa lui de foc.
Potrivit tradiţiei, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere şi de struguri. Sfântul Ilie este considerat şi patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine.