Cremele de protecţie solară nu vă apără cu adevărat. Ce secret au aflat cercetătorii în urma unui studiu
Cremele de protecţie solară nu pot preveni cancerul de piele, avertizează specialiştii. Ele pot opri doar efectele negative pe termen scurt asupra pielii, cum sunt arsurile solare, nu şi cele pe termen lung, scrie descopera.ro.
Cercetătorii de la Londra şi Manchester au realizat un studiu amplu despre modul în care razele UV afectează pielea.
Astfel, ei au constatat că toate cremele cu factor de protecţie SPF previn doar arsurile, dar permit pătrunderea razelor novice, care pot provoca la un moment dat cancer de piele.
Chiar şi cremele cu SPF 50 lasă radiaţiile UV să distrugă ADN-ul celulelor pigmantare din piele.
Julie Sharp, de la Cancer Research UK, instituţie care a finanţat studiul, spune că oamenii cred că dacă folosesc aceste creme sunt protejaţi de cancer, iar atunci stau şi mai mult la soare.
Ea spune că singura protecţie eficientă este acoperirea pielii.
Radiaţiile solare produc o mutaţie în gena P53, care este gena protectoare a pielii şi care produce proteinele ce protejează împotriva razelor UV. Astfel, pielea devine vulnerabila şi poate dezvolta tumori.
Melanomul este unul din cele mai frecvente tipuri de cancer în Marea Britanie, 13.000 de oameni fiind diagnosticaţi cu această boală în fiecare an.
Cercetătorii îi sfătuiesc pe iubitorii de plajă să folosească în continuare cremele de protecţie, dar să ţină cont că această măsură nu este suficientă pentru a se feri de cancer.
Când soarele arde foarte tare cel mai bine este să stea la umbră sau să poarte pălării şi haine largi, care să le acopere pielea.
La rândul lor, producătorii de cosmetice declară că nu au susţinut niciodată că aceste creme pot preveni cancerul de piele.
Ei precizează încă că nu este corect să fie folosiţi termeni precum "protecţie solară completă/totală", ci mai curând "protecţie foarte ridicată", pentru că nicio cremă nu blochează complet radiaţiile solare.
În cadrul studiului, cercetătorii au studiat efectele luminii UV pe pielea a 110 cobai care au fost modificaţi genetic pentru a fi predispuşi la melanom.
Astfel, au oamenii de ştiinţă au observat că folosirea cremelor cu factor SPF 5o întârzie formarea tumorilor, dar nu poate opri apariţia bolii.
Timp de 15 luni, cobaii au fost expuşi unei doze de radiaţii UV similară cu cea pe care o primeşte un om dacă stă la soare timp de o oră pe săptămână.
Cobaii care nu fuseseră protejaţi cu creme speciale au făcut tumori după cinci luni şi după şapte luni au murit.