Creşte numărul avariilor la conductele de apă în Capitală
Gerurile din ultimele săptămâni dau mari bătăi de cap angajaţilor întreprinderii municipale "Apă Canal". Zilnic, operatorii dispeceratului întreprinderii primesc aproape două mii de apeluri telefonice de la locuitorii Capitalei, care anunţă despre conducte de apă îngheţate sau care s-au spart.
Din cauza temperaturilor scăzute, numărul avariilor la conductele de alimetare cu apă şi canalizare a crescut semnificativ. Pentru a reacţiona promt la toate solicitările, a fost dublat numărul operatorilor din dispeceratul întreprinderii.
Până la acest moment, în Capitală sunt peste 1.700 de adrese unde au îngheţat branşamentele de apă. Majoritatea cazurilor se referă la conductele de apă din sectorul privat. Potrivit celor de la "Apă Canal", deşi aceste conducte nu sunt în gestiunea lor, specialiştii întreprinderii intervin la înlăturarea avariilor.
"În majoritatea cazurilor, branşamentele îngheaţă deoarece nu au fost plasate la adâncimea respectivă, nu au fost respectate normele. Conform normelor, ele ar trebui amplasate la 1,20 metri, ele însă, sunt la 20,40,50 de centimetri", a precizat Nadia Fotescu, purtător de cuvânt "Apă Canal".
Cei de la "Apă Canal" afirmă că o bună parte din avariile la reţelele de alimentare cu apă sunt cauzate de gradul ridicat de uzură a conductelor, de aproape 70 la sută.
"Anual avem nevoie de 60 de kilometri de conducte de înlocuit. Pentru 5 ani, de exemplu, avem nevoie de aproape 20-25 de milioane de euro", a comunicat Vitalie Midari, director tehnic pe producţie.
Întreprinderea "Apă Canal" alimentează cu apă municipiul Chişinău şi alte 30 de localităţi din suburbia Capitalei.