Creşte numărul minorilor care comit acte de huliganism, furturi şi tâlhării
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare sunt foarte vulnerabili, susţin psihologii. Tot mai mulţi minori din Bălţi comit acte de huliganism, furturi şi tâlhării. Numai în primele patru luni ale acestui an, numărul infracţiunilor în rândul minorilor s-a majorat cu 40 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Oamenii legii se declară neputincioşi în faţa acestei avalanşe a infracţionalităţii juvenile şi spun că legea trebuie înăsprită.
Svetlana Cernookaia din Bălţi are şase copii. Patru dintre ei, minori fiind, sunt luaţi în evidenţă de poliţie. Copiii au comis mai multe infracţiuni, printre care acte de huliganism şi furturi.
Femeia spune că minorii au comis furturi din cauza situaţiei sociale precare. Poliţiştii se declară incapabili de a stăvili valul infracţiunilor comise de minori şi spun că legea ar trebui schimbată.
"Legislaţia este blândă şi le aplică sancţiuni nonprivative de libertate, iar ei chiar ştiu că dacă sunt minori, nu li se va aplica privarea de libertate şi o vor fi liberi să facă ce doresc", a declarat Ruslan Chicimaniuc, şeful biroului pentru minori, C.P.B.
Potrivit procurorului municipiului Bălţi, Viorel Tureac, minorii pot fi reţinuţi şi supuşi arestului preventiv numai în cazul când au comis infracţiuni deosebit de grave cu aplicarea violenţei. Acesta consideră că ar trebui să fie modificat codul de procedură penală.
Totuşi, Ministerul de Interne nu va solicita înăsprirea sancţiunilor aplicate minorilor. "Ne străduim să nu abordăm criminalizarea legislaţiei. E necesar să vedem soluţia din alt punct de vedere", a subliniat Marin Maxian, şef de Direcţie în cadrul MAI.
Dacă la Bălţi, în primele patru luni ale anului, numărul infracţiunilor comise de minori a crescut cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe ţară situaţia e un pic mai bună. Astfel, au fost comise 425 de infracţiuni, în descreştere cu 10 la sută.
Social