Creşte numărul persoanelor decedate pe Maidan. Ministerul Sănătăţii de la Kiev anunţă 28 de morţi
Cel mai recent bilanţ al Ministerului Sănătăţii arată că 28 de oameni au murit în urma violenţelor din noaptea de marţi spre miercuri. Printre ei sunt nouă poliţişti şi un jurnalist.
Peste 800 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar 300 dintre ei au fost spitalizaţi de urgenţă.
Menţionăm că Violenţele au izbucnit după ce un proiect de lege care prevede revenirea la Constituţia din 2004 nu a fost inclus pe ordinea de zi a Radei, la cererea opoziţiei. Prezidiul şi tribuna Radei Supreme au fost blocate de aproximativ 40 de parlamentari din partidele Batkivşcina, Svoboda şi Udar.
Acţiuni de solidaritate cu opoziţia din Ucraina au avut loc în Marea Britanie, Statele Unite şi Canada. În unele biserici din aceste ţări au fost oficiate slujbe de comemorare ale victimelor violenţelor.