CREŞTERE ECONOMICĂ ROBUSTĂ. Produsul intern brut a crescut cu 4,5%, până la 150 miliarde de lei
Economia moldovenească a înregistrat, în anul 2017, o creştere robustă de 4,5%, comparativ cu 2016. Rezultatul înregistrat este peste aşteptările Ministerului Economiei, care se aştepta la un avans de până la 3,5 la sută. Prin urmare, valoarea Produsului Intern Brut a depăşit nivelul de 150 miliarde de lei.
Cea mai mare pondere în structura PIB-ului o are comerţul cu o cotă de peste 20%, urmat de sectorul industrial cu 14,6%. Cota agriculturii in economie este de peste 12%, iar sectorul IT şi de comunicaţii deţin o pondere de 5,7%.
Biroul Naţional de Statistică mai informează că principal motor ce a împins economia înainte a fost consumul, cu o contribuţie la creşterea PIB de 4,3 la sută. Totodată, formarea brută de capital fix, adică investiţiile, au contribuit la creşterea economiei cu 1,2%. Pe de altă parte, comerţul exterior, ca urmare a exporturilor mult mai mici decât importurile, a avut o influenţă negativă asupra creşterii economice de 2,7 la sută.
Pentru acest an, Ministerul Economiei prognozează o creştere economică de până la 3 la sută.
- Preţul petrolului a crescut ușor pe piețele internaționale! Barilul Brent a ajuns la 64 de dolari şi 56 de cenţi
- China a anunțat că se pregăteşte de război
- Activitatea investițională în Republica Moldova s-a majorat cu 1,3% în anul 2017. Investițiile în mașini, utilaje și programe informatice sunt în creștere