Creștere record cu 50% a exporturilor moldovenești. Ce spun experții
În luna mai exporturile moldovenești au fost de 416 milioane de dolari, un record absolut pentru Moldova. În valoare anuală exporturile au ajuns la 3,9 miliarde de dolari, cu 50% sau 1,3 miliarde dolari mai mult decât în perioada similară de anul trecut, scrie expertul economic Veaceslav Ioniță.
Potrivit lui Ioniță, factorii de bază care au stat la creșterea exporturilor moldovenești sunt: marfa din stânga Nistrului și producția agricolă din dreapta Nistrului.
În valoare anuală exporturile nu doar au crescut cu 50% față de perioada corespunzătoare de anul trecut, dar au înregistrat un nivel record pentru Moldova de 3,9 miliarde de doalri, mai scrie Ioniță.
Expertul este de părere că exporturile noastre în acest an pot ajunge la 4,5 miliarde de dolari.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în ianuarie-mai 2022, principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost: România (30,4% din total exporturi), Italia (9,4%), Turcia (9,2%), Ucraina (8,4%), Germania (5,7%), Federația Rusă (4,9%), Bulgaria (4,6%), Elveția și Polonia (câte 2,8%), Regatul Țarilor de Jos (Netherlands) și Cehia (câte 2,2%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1,7%), Belarus (1,3%), Ungaria (1,2%), Franța (1,1%), Grecia (1,0%), Statele Unite ale Americii (0,9%), Liban și Portugalia (câte 0,8%), Spania (0,7%).