Creșterea indemnizației unice, un impuls pentru tinerii dascăli. Viitorii pedagogi fac deja planuri cum vor cheltui banii
Creșterea indemnizației unice va motiva absolvenții facultăților pedagogice să se angajeze în școli. Aceasta este opinia tinerilor profesioniști și a studenților care cred că fondurile publice destinate domeniului pot fi investite în dezvoltare.
Printre beneficiarii noilor majorări se numără şi Ana Istrati, care are 22 de ani. De trei ani, ea lucrează la școală primară din satul natal Pănăşeşti, raionul Strășeni. Tânăra, care a absolvit Colegiul pedagogic, a primit deja o mare parte a indemnizației, care este de 35 de mii de lei.
"Majorarea acestei indemnizaţii va motiva tinerii să rămână acasa. Cred că tinerii sunt foarte recunoscători atât ministerului, cât şi guvernului pentru ca au grijă de ei", a spus Ana Istrati.
Absolvenții instituţiilor de învăţământ superior vor primi şi mai mult - 120 de mii de lei, câte 40 de mii pe an.
Viitorii pedagogi fac deja planuri cum vor cheltui banii:
"Voi face cursuri de engleză, masteratul".
"Aceşti bani vor fi bineveniţi în buzunarul fiecărui profesor, vom putea cumpăra materiale didactice, dar şi pentru a întreţine familia".
Profesorii sunt, de asemenea, mulțumiţi că nu vor trebui să cheltuiască bani pentru obiecte de birotică. Cabinetul de miniștri a decis să le plătească anual câte două mii de lei în aceste scopuri.
Potrivit Ministerului Educaţiei, peste 49 de mii de cadre didactice activează, în prezent, în instituțiile de învățământ, iar două mii de locuri rămân vacante.
- Buna imagine a profesorilor în societate va fi promovată printr-un șir de acțiuni susținute de Președintele Parlamentului
- "Emoţiile sunt de nedescris!" Cei mai buni profesori şi educatori, premiaţi de autorităţi în cadrul unui concert organizat de Guvern
- Covoare de flori la picioarele profesorilor! De ziua lor, părinţii şi copiii lor au cumpărat cele mai frumoase buchete