Creştinii catolici şi protestanţi sărbătoresc astăzi Învierea Domnului
Fragil şi obosit, Papa Benedict al 16-lea a oficiat slujba de Înviere şi a rostit tradiţionalul mesaj de Paşti, "Urbi et Orbi". Suveranul Pontif s-a rugat pentru instaurarea păcii în Siria şi a denunţat atacurie teroriste comise împotriva creştinilor din Nigeria.
Suveranul Pontif, care în această lună împlineşte 85 de ani, a adresat mai apoi, de la balconul Basilicii Sfântul Petru din Vatican, un mesaj de binecuvântare pentru cei peste 100 de mii de oameni adunaţi în piaţă.
Nu a existat nicio explicaţie oficială, însă discursul de anul acesta al Papei, în care s-a făcut apel la pace în Siria, a fost mult mai scurt decât în anii precedenţi.
"Fie ca în Siria să se pună capăt vărsărilor de sânge şi să fie adoptat imediat un angajament bazat pe respect, dialog şi reconciliere, aşa cum cere comunitatea internaţională", se spune în discursul Suveranului Pontif.