Creştinii cinstesc cu sfinţenie tradiţiile consacrate Sfântului Foca. "Este o sărbătoare frumoasă"
Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfânta Maria Magdalena şi pe Marele Mucenic Foca. Sărbătoarea este considerată una extrem de importantă, iar în bisericile din ţară au fost oficiate slujbe. Potrivit tradiţiei, Sfântul Foca îi pedepseşte cu incendii şi arşiţă pe cei care nu respectă sărbătoarea.
Oamenii spun că respectă cu sfinţenie această sărbătoare:
"În popor se spune că nu putem face focul în această zi. Mă rog la Dumnezeu, la Maica Domnului. Trebuie de dimineaţă de venit la slujbă, de aprins o lumânare, după care oamenii pleacă pe la case, la treburile casnice".
"Port numele Magdalena. Am pus o lumânare pentru sănătatea copiilor. Seara se adună copiii în familie şi sărbătorim".
"În această zi, trebuie să mergem în pădure după pomuşoare, care sunt împărţite oamenilor şi date animalelor. Este o sărbătoare frumoasă".
"Mă strădui să fac nişte lucruri care nu dăunează, nu tai, nu cos, încerc să fac alte lucruri casnice".
Oamenii de la sate spun că nu muncesc în această zi de teamă că Sfântul Foca le va arde recoltele. Totodată, gospodinele nu prepară bucate.
"Ne străduim să facem mâncare cu o zi înainte, am făcut o cratiță de zeamă, o cratiță de sarmale, avem harbuz. La această sărbătoare eu mi-am rupt piciorul și am hotărât ca pe viață să îmi fie un fel de învățătură să nu mai lucrez la sărbătoarea aceasta."
În pofida superstiţiei, unii au ieşit la un grătar.
"Facem frigărui. Ce să faci dacă aşa e la natură. Puţin ne este frică. Ce să facem toată ziua", a spus un bărbat.
În Evanghelia după Luca, Maria Magdalena este menţionată ca prima femeie vindecată de Iisus Hristos. De atunci, L-a însoţit pretutindeni, chiar şi în timpul patimilor. Iar de Sfântul Foca, potrivit tradiţiei, nu se lucrează, nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor.