Creştinii ortodocşi de stil nou sărbătoresc astăzi Boboteaza. AFLĂ şapte tradiţii care îţi aduc noroc tot anul
Creştinii ortodocşi de stil nou sărbătoresc astăzi Boboteaza, ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în Iordan de către Sfântul Ioan Botezătorul. Preoţii sfinţesc apele, iar credincioşii se purifică prin post negru şi rugăciune. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului.
În această zi, în biserici se face o slujbă specială de sfinţire a apei, care este împărţită ulterior credincioşilor. Tradiţia spune că dacă plouă pe 6 ianuarie, iarna va fi lungă, iar dacă este senin, vara va fi frumoasă.
Iată câteva dintre cele mai importante tradiţii de Bobotează:
1. Fetele nemăritate îşi visează ursitul
În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, fetele nemăritate care vor să îşi afle ursitul leagă un fir roşu de mătase şi o crenguţă de busuioc sfinţit la degetul inelar şi pun o altă crenguţă de busuioc sub pernă. Se spune că bărbatul pe care îl visează le este predestinat. Pentru ca ritualul să aibă efect, este bine ca fetele nemăritate să ţină post şi să spună rugăciuni în ajunul Bobotezei.
2. Femeile nu spală rufe
O altă tradiţie de Boboteaza spune că în această zi sfântă, precum şi în următoarele 7, femeile nu au voie să spele rufe, pentru a nu atrage necazuri în familie. De Boboteaza, preoţii sfinţesc apele şi împart agheasmă credincioşilor, iar spălarea hainelor murdare ar însemna spurcarea apei.
3. Femeile care iau agheasmă se vindecă de sterilitate
Potrivit tradiţiei, femeile care nu pot avea copii trebuie să bea agheasmă de la Bobotează pentru a se vindeca de sterilitate, întrucât apa sfinţită are puteri tămăduitoare.
4. Credincioşii nu dau bani cu împrumut
De Boboteaza, se spune că nu este bine să dai bani cu împrumut, întrucât aşa vei face tot anul şi rişti să atragi paguba materială în casă. Bătrânii spun că în această zi de sărbatoare este bine să te fereşti de orice împrumut, fie că dai, fie că iei.
5. Credincioşii pregatesc o masă îmbelşugată
La fel ca de Crăciun, şi de Boboteaza este musai ca masa să fie îmbelşugată. În ajunul Bobotezei, gospodinele pregătesc 12 feluri de mâncare, pentru a avea masă bogată tot anul.
6. Credincioşii nu mănâncă până ce alimentele nu sunt sfinţite
Conform tradiţiei, de Boboteaza nimeni nu mănâncă bucatele preparate până ce preotul nu vine să sfinţească locuinţa şi mâncarea. În această zi, este bine ca fiecare persoană să strige “Chiralesa”, care în limba neo-greacă înseamnă “Doamne, miluieşte”. Odata ce strigă cuvântul, se spune că persoana respectivă capătă puteri şi este ferită de rele până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).
7. Credincioşii beau agheasmă pentru a fi sănătoşi tot anul
Se spune că persoanele care vor să fie ferite de boli tot anul trebuie să bea agheasmă in fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, timp de 8 zile de la Boboteaza şi în zilele de sărbătoare şi de post. Despre agheasmă se spune că poate ameliora durerile şi poate vindeca anumite boli grave, dacă bolnavul crede în puterea ei tămăduitoare. anumite boli.
SURSA: eva.ro
- Mii de creştini sărbătoresc azi Crăciunul pe stil nou. Ce tradiţii au moldovenii
- Enoriaşii s-au adunat dis-de-dimineaţă la Mitropolia Basarabiei, pentru a sărbători naşterea lui Isus Hristos
- Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează astăzi Ajunul Crăciunului. Ce se va întâmpla dacă ai visat grâu verde