Creștinii ortodocși de stil vechi au intrat în postul Crăciunului. Mesajul lui ÎPS Vladimir pentru enoriaşi
Zeci de enoriaşi au venit, dis-de-dimineaţă, la Catedrala "Naşterea Domnului" din Capitală. Ei au participat la slujba care marchează intrarea credincioşilor în Postul Naşterii Mântuitorului, numit în popor şi Postul Crăciunului. Acesta durează 40 de zile şi se încheie în data de 6 ianuarie.
Enoriaşii susţin că s-au rugat pentru sănătatea celor apropiaţi.
Potrivit canoanelor bisericeşti, în perioada acestui post, creştinii se abţin de la consumul produselor din carne, lapte şi ouă.
Deşi regulile prescrise de biserică sunt destul de aspre, în prezent, doar călugării postesc potrivit tuturor canoanelor, iar mirenilor li se dă, vineri, dezlegare la peşte, vin şi untdelemn.
Postul se încheie în ajunul Crăciunului, la ieşirea primei stele. Răsăritul acestui astru este anunţul despre naşterea lui Hristos.
"În fiecare an, postul Nașterea Mântuitorului Hristos începe pe 28 noiembrie. Luând în considerare că anul acesta ziua de 27 este zi de vineri, adică zi de post, postul începe cu ziua de astăzi. Eu le doresc creștinilor ortodocși ca postul Nașterii Mântuitorului să-l petreacă în bună înțelegere, în post, în rugăciune", a spus ÎPS Vladimir.
Actualitate
- Unii creştini ortodocşi au profitat de ultima duminică a postului pentru a lua euharistia
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc lăsatului secului. De luni începe Postul Paştelui
- Creştinii ortodocşi vor intra de mâine în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
- Creştinii ortodocşi intră în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
- Sărbătoare mare! Creştinii ortodocşi de stil vechi o cinstesc pe Sfânta Maria Mare
- A început postul Crăciunului! Ce li se interzice creştinilor ortodocşi de stil vechi până pe 6 ianuarie