Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena
Creştinii ortodocşi de stil vechi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena. În bisericile din ţară au fost oficiate slujbe, iar mai multe localităţi își sărbătoresc hramul. De dimineaţă credincioşii au mers la biserică şi s-au rugat pentru sănătate şi belşug în casă.
În familia Hlopeţchi, numele Elena este purtat cu mândrie de la o generaţie la alta. Fiica, mama, bunica şi străbunica toate se numesc Elena.
"Este onomastica mea, îmi sărbătoresc ziua numelui meu. Eu şi mama suntem două Elene. Şi ne mândrim cu numele nostru. În familie bunica mai era Elena şi străbunica. În familie este o tradiţie, şi de asta părinţii au hotărât să fie şi eu Elena ca şi mama, iar mama ca şi străbunica", a spus Elena Hlopeţchi.
Şi fraţii Scripnic, poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, motiv pentru care sărbătoresc această zi în fiecare an.
"Eu sunt Scripnic Constantin şi sora mea Elena şi suntem născuţi în acestă zi. Aş putea spune că nu părinţii ne-au numit aşa, dar numele a venit de la Dumnezeu. Noi în fiecare an venim la biserică şi sărbătorim această zi", a declarat Constantin Scripnic.
Despre viaţa Sfinţilor Constantin şi Elena au fost scrise mai multe cărţi. Ion Vicol le-a dedicat acestor împăraţi mai multe manuscrise.
"Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena întocmai cu apostolii sunt primii şi cei mai mari împăraţi creştini. Ei sunt cei care ne-au dat libertatea de a crede în Domnul Iisus Hristos", a spus autorul de cărţi ortodoxe, Ion Vicol.
În Moldova, aproximativ 40.000 de bărbaţi poartă numele Constantin, iar mai bine de 170.000 de femei se numesc Elena sau Ileana.
- ZI CU ROŞU ÎN CALENDAR. Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. TRADIŢII şi OBICEIURI
- Sărbătoare pentru creştini! Ortodocşii îi sărbătoresc pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
- De Crăciun, familiile se reunesc, iar copiii vestesc pe la casele oamenilor nașterea Mântuitorului
- Pastorala de Crăciun. Mitropolitul a adresat un mesaj de felicitare creştinilor ortodocşi din ţară
- SĂRBĂTOARE MARE. Creştini prăznuiesc Întâmpinarea Domnului. Ce se întâmplă în această zi, potrivit tradiţiei
- Sărbătoare importantă pentru creştini. Astăzi îi cinstesc pe Sfinţii 40 de mucenici