Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acesta este considerat ocrotitorul soldaţilor, agricultorilor şi al păstorilor.
Potrivit Întreprinderii de Stat "Registru", peste 44 de mii de moldoveni îşi serbează onomastica, iar mai multe biserici - hramul.
Legenda spune că Sfântul Gheorghe s-a evidenţiat prin fapte de vitejie şi prin săvârşirea mai multor minuni. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a declarat adeptul lui Hristos.
Din această cauză, a fost decapitat. Unul dintre nenumăratele miracole, săvârşite de Sfântul Gheorghe, este uciderea balaurului care mânca oameni. Potrivit tradiţiei, în dimineaţa acestei zile, la uşile caselor şi grajdurilor se pun ramuri verzi, pentru protecţie
De Sfântul Gheorghe, sunt respectate obiceiuri ce marchează începutul anului pastoral.
Este vorba despre alegerea ciobanilor, a locului unde se va face stâna, pregătirea oilor pentru primul muls şi prepararea primului caş. De această zi sunt legate şi unele superstiţii.
Dacă dimineaţa va fi rouă sau ceaţă densă, anul va fi bogat. Un semn bun este şi ploaia.
- Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae de vară
- Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Sfânta Treime. Ce spune tradiţia
- Fotbaliştii clubului Sfântul Gheorghe Suruceni s-au scăldat şi au făcut băi de soare
- Sărbătoare mare în calendar. Creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc astăzi pe Sfântul Mare Proroc Ilie
- Sfântul Mare Mucenic Pantelimon. Ce NU AI VOIE să faci în această zi