Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae. Ce spune tradiţia
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae făcătorul de minuni. Cu această ocazie, în toate bisericile din ţară vor fi oficiate servicii divine.
Sfântul Nicolae de iarnă este venerat în mod special de cei oropsiţi şi de bolnavi. Lui i se mai adresează cu rugăciuni agricultorii, crescătorii de animale şi pescarii.
Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în Turcia actuală. Părinţii lui au fost oameni înstăriţi şi foarte credincioşi. Rămas orfan devreme, el şi-a împărţit averea moştenită, fără să păstreze nimic şi a ales să-şi dedice viaţa slujirii Domnului.
Oamenii l-au considerat sfânt chiar din timpul vieţii. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiinţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri. Se povesteşte că Sfântul Nicolae ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, mai mulţi marinari. De atunci, ei îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă, a trecut la cele veşnice în decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.
În Republica Moldova, aproape 46 de mii de bărbaţi poartă numele Nicolae, iar aproape 11 mii de femei au numele Nicoleta.