Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează astăzi Naşterea Maicii Domnului
Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează astăzi "Naşterea Maicii Domnului", numită în popor şi Sfânta Maria Mică. În mai multe biserici au fost oficiate slujbe. În calendarul popular, sărbătoarea semnifică hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Potrivit tradiţiei, de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri, iar credincioşii se duc cu fructe, pâine şi lumânări, pentru a le sfinți.
Mai multe localităţi din ţară, printre care Stăuceni din municipiul Chişinău, Măgdăceşti din raionul Criuleni, Căinarii-Vechi din raionul Soroca, Grinăuţi din raionul Râşcani, dar şi altele, sărbătoresc hramul. În ţara noastră, peste 120 de mii de femei se numesc Maria, iar în jur de 290 poartă numele Maricica.
Totodată, aproape trei mii de bărbaţi se numesc Marian, iar alţi 7600 poartă numele Marin.
- Accident în biserică cu intervenţia SMURD. Un bărbat este între viaţă şi moarte, după ce a căzut de la 10 metri înălțime
- IMAGINI DE COŞMAR PENTRU CREDINCIOŞI. Un bărbat a fost găsit spânzurat în curtea unei biserici
- Biserică pe patru roţi. Câţi enoriaşi încap în autobuzul modelat în lăcaş sfânt (VIDEO)