Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. TRADIȚII și OBICEIURI
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi, credincioșii ţin post şi nu mănâncă fructe sau legume care au formă rotundă.
Creştinii din satul Suruceni, Ialoveni, au mers de dimineaţă la biserică. Oamenii s-au rugat pentru sănătate şi pace în lume:
"Trebuie să ne rugăm pentru sănătate. Pentru a aduce bine în gospodărie, pentru copii, fraţi surori, eu mărog pentru toţi".
"Sfântul Ion a jertfit capul lui pentru păcatele oamenilor. Azi e post mare, strict. Şi nu se mănâncă nimic roşu".
Credincioșii respectă mai multe tradiţii. De exemplu, în această zi, ei nu se folosesc în bucătărie cuțitele.
"După tradiţiile neamului nostru, astăzi nu se taie, nu se umblă cu cuţitul, nu se mănâncă culoarea roşie".
Preoţii spun că această sărbătoare are o însemnătate foarte mare şi îi îndeamnă pe credincioşii să o respecte prin post şi rugăciune.
"În această zi de post, de abţinere de la unele lucruri pe care noi le facem zi cu zi, este bine ca să se apropie fiecare creştin de Dumnezeu, de biserică, să se roage Sfântului Ioan Botezătorul ca să fie mereu ajutător şi mijlocitor pentru toţi neamul creştinesc", a declarat preotul Vasile Ciocan.
Potrivit credinței populare, din această zi vremea începe să se răcească.