Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc ajunul Bobotezei. Ce spune tradiţia
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, ajunul Bobotezei, zi în care a fost botezat Iisus Hristos. În biserici, preoţii oficiază servicii divine şi fac agheasma mare.
În ajunul Bobotezei se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. De Bobotează şi în ajunul sărbătorii, se sfinţesc apele, iar credincioşii merg la biserică pentru a lua agheasmă. Cei care nu pot veni într-un lăcaş sfânt pot lua apă din orice sursă, deoarece, tradiţia spune că în seara de Bobotează apa este tămăduitoare.
În biserici, apa este sfinţită în timpul Slujbei aghesmei mari, care aminteşte de Botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Se crede că agheasma tămăduieşte rănile şi este păstrată în casă pentru a avea linişte şi pace. Atunci când se ia agheasmă, nu trebuie să fim certaţi cu nimeni şi să ne abţinem de la fapte şi gânduri rele, pentru că apa sfinţită îşi pierde din sacralitate.
Potrivit tradiţiei populare, dacă în această zi ninge sau e ger, atunci roada va fi bogată.