Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc ajunul Bobotezei. Tradiții și obiceiuri
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc, astăzi, ajunul Bobotezei sau botezul lui Isus Hristos în apele Iordanului. Dimineaţa în biserici au fost oficiate servicii divine şi s-a sfinţit apa. Ulterior, preoţii au mers pe la casele credincioşilor pentru a le aduce binecuvântarea Sfintei Treimi.
Tradiţional, în faţa Catedralei Mitropolitane din Capitală preoţii au citit o rugăciune prin care au invocat Duhul Sfânt, iar apoi au sfinţit apa izvorului din preajmă.
Zeci de enoriaşi au venit la Catedrală pentru a lua apă sfinţită. Aceasta este numită agheazma mare, iar creştinii o folosesc pentru a scăpa de boli şi necazuri.
În unele localităţi, în ajun de Bobotează, copiii merg pe uliţe şi anunţă venirea preotului. Obiceiul se numeşte Chiralesa, care în limba greacă înseamnă "Doamne miluieşte!".
Datina este respectată cu sfinţenie în satul Corlăteni din raionul Râşcani.
În semn de recunoştinţă, gazdele le oferă copiilor dulciuri, fructe şi bani. "Este tradiţia bisericească ca să se meargă în aceste zile pe la casele creştinilor ca să se binecuvânteze casele, familia, toţi cei care locuiesc în casă", a spus preotul Valeriu Ursu.
În ajun de Bobotează, creştinii obişnuiesc să stropească icoanele şi locuinţele cu agheazmă.
Apa sfinţită semnifică abandonul păcatului şi purificarea spirituală.