Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sf. Andrei, unul dintre cei doisprezece Apostoli
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Ziua Sfântului Andrei, unul dintre cei doisprezece Apostoli. El a fost ales să predice Evanghelia de însuşi Mântuitorul.
Fiul unui pescar din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, Andrei, împreună cu fratele său Petru a fost un ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când dascălul său a arătat odată catre Iisus, zicâd: "Iată Mielul lui Dumnezeu", Andrei, lasandu-l pe Ioan, l-a urmat pe Hristos. Apostolul primul a mărturisit despre El ca despre Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei ca "cel dintâi chemat". El a fost, de asemenea, primul dintre apostoli, care l-a dus la Hristos pe fratele său Simon, viitorul Apostol Petru. Sfântul Andrei a văzut nenumărate minuni ale lui Hristos, a fost martor al suferinţelor, morţii şi învierii Sale.
După Înălţarea Domnului, Andrei a mers să predice Evanghelia, chemând la "pocăinţă şi botez". Tot atunci, Apostolii au tras la sort şi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Apostolului Andrei i-au revenit ţinuturile din jurul Mării Negre şi Mării Marmara, teritorii pe care în prezent se află Turcia, România şi Bulgaria. Ulterior, s-a întors în Grecia, unde a fost persecutat şi condamnat la moarte prin crucificare. A avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia de atunci i se spune "Crucea Sfântului Andrei".