Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile. Ce spune tradiţia şi obiceiurile populare
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Vasile. De această zi sunt legate mai multe tradiţii şi obiceiuri populare.
În timpurile grele pentru biserică, Sfântul Vasile a fost un apărător înflăcărat al credinţei ortodoxe. Prin post şi rugăciune neîncetată, el a dobândit harul clarviziunii şi puterea de a face minuni şi de a vindeca miraculos bolnavii. După ce în ajunul Anului Nou pe stil vechi tinerii au mers cu "Pluguşorul", astăzi cetele umblă prin case cu "Sorcova" - un ram de pom fructifer împodobit. Gazdele sunt atinse cu acest ram şi li se urează de sănătate şi belşug.
Gospodarii mai sunt semănaţi cu boabe de grâu sau porumb, pentru ca Noul An să fie unul cât mai prosper. Aproape 80 de mii de moldoveni îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui. Vasile este unul dintre cele mai răspândite nume din regiune şi provine din grecescul "basileus", tradus prin "rege", "conducator".
- Creștinii ortodocşi de stil nou și catolicii sărbătoresc Boboteaza
- Creştinii ortodocşi de stil vechi din mai multe ţări sărbătoresc Anul Nou
- De Sfântul Vasile, oamenii au mers la biserică şi s-au rugat pentru sănătate şi bunăstare
- DOLIU în lumea medicinei din Moldova. A murit un cunoscut Profesor Universitar